Preeclampsia si eclampsia - prevenire
Pastrarea sanatatii in cursul graviditatii si evitarea nasterii premature este dorinta oricarei femei insarcinate. Preeclampsia poate zadarnici aceasta speranta. Este vorba de o veritabila boala a gravidei, care se manifesta prin cresterea tensiunii arteriale, dureri de cap, edeme la nivelul picioarelor si pierderea de proteine prin urina. Daca nu este depistata si tratata rapid si corect, ea capata dimensiuni tragice, amenintand viata gravidei si impunand nasterea prematura.
Poate fi preeclampsia prevenita?
Preeclampsia este de altfel una din cauzele nașterii premature, cauzând anual între 50.000 și 75.000 de decese în rândul gravidelor din lumea întreagă.
1
Măsurile preventive au două aspecte. Mai întâi, gravida trebuie să respecte calendarul examenelor și controalelor medicale din cursul sarcinii. De asemenea, este important ca ea să cunoască simptomele de alarmă și să se adreseze medicului de îndată ce acestea apar. Cuonașterea simptomelor și a factorilor de risc poate fi deci extrem de utilă. Iată o listă cu cei mai importanți factori de risc cunoscuți:
- Ereditatea. Preeclampsia este mai frecventă la femeile ale căror mame au suferit de aceeași problemă. Astăzi se știe că predispoziția pentru preeclampsie poate fi transmisă și de tați la fiicele lor.
- Tensiunea arterială foarte mult sau chiar moderat crescută înainte de împlinirea a 20 de săptămâni de sarcină crește riscul. Un studiu asupra unui grup de 13.000 de femei a evidențiată că cele care aveau o tensiune sistolică de 130 sau mai mult în prima jumătate a sarcini erau de aproape 4 ori mai expuse să sufere de preeclampsie decât cele a căror tensiune sistolică era sub 110.
- Prima sarcină. Riscul este mai mare la prima sarcină.
- Obezitatea crește riscul de hipertensiune arterială și se crede că mărește și riscul de preeclampsie, deși încă mai persistă unele neclarități cu privire la acest factor de risc.
- Prezența diabetului și rezistența celulară la insulină crește riscul de preeclampsie.
- Sarcinile multiple (gemeni, etc.) cresc riscul.
- Homocisteina. Nivelurile sangvine crescute de homocisteină cresc riscul.
- Dieta inadecvată, inclusiv carențele de calciu, zinc, vitaminele C și E, precum și de acizi grași esențiali cresc riscul.
A doua linie de apărare este
prevenția primară. Pentru ca sarcina să fie normală, toate cele de mai jos sunt importante, cu atât mai mult cu cât aveți unul sau mai mulți din factorii de risc de mai sus.
- Importanța îngrijirii prenatale de calitate nu poate fi subliniată îndeajuns. Aceasta trebuie să înceapă chiar înainte de concepție, mai ales dacă femeia în cauză suferă deja de hipertensiune arterială, diabet sau alte boli cunoscute.
- Faceți tot posibilul pentru a reveni la greutatea normală înainte de sarcină.
- Adoptați un stil de viață care ajută la coborârea valorilor tensiunii arteriale: efectuați zilnic cel puțin 30 minute de activitate fizică moderată, folosiți cu moderație sarea (nu depășiți 2.000 mg sodiu/zi, adică mai mult de o linguriță de sare), consumați cât mai multe fructe și legume (5-9 porții/zi) și folosiți numai lapte și produse lactate degresate sau parțial degresate.
- Alte obiceiuri alimentare sănătoase includ: folosirea cerealelor și pâinii integrale (bogate în oligoelemente și acizi grași esențiali), a grăsimilor sănătoase (uleiuri vegetale nehidrogenate, nuci, semințe și unturi de nuci). De asemenea, este important să consumați multe alimente bogate în vitamina C (citrice, fructe de pădure, pepeni, cartofi
etc.).
Studii recente
2 au explorat posibilitatea existenței unui mecanism molecular care ar sta la baza preeclampsiei. Astfel, se pare că este vorba de o scădere a disponibilului
de
oxid nitric (NO), o substanță din sânge care ajută arterele să se relaxeze, permițând creștrea fluxului sangvin arterial și reducerea tensiunii arteriale. Studiile arată că femeile care suferă de preeclampsie au niveluri mai mari dintr-o formă de oxid nitric care este legată de albumină, o proteină din sânge, stare în care se pare că nu poate fi eliberat corespunzător pentru a relaxa arterele.
Vitamina C este esențială pentru eliberarea oxidului nitric și funcționarea lui adecvată. Cercetătorii speculează că deficitul de vitamina C (asociat frecvent cu preeclampsie) poate fi un factor contributor. Nivelurile reduse de vitamina C pot duce la scăderea disponibilului de
oxid nitric din sistemul circulator, cauzând astfel vasocontricția și vasospasmul asociate cu simptomele tipice ale preeclampsiei și edemului. Precursorul din care se formează oxidul nitric este
arginina, un aminoacid prezent în cantități importante în nuci. Consumul de nuci s-a dovedit a fi capabil să reducă riscul de infarct miocardic, dar ar putea fi util și pentru îmbunătățirea circulației generale și pentru facilitarea relaxării arterelor.
Aceasta ilustrează foarte bine una din căile prin care alimentația sănătoasă și stilul de viață corect pot ajuta la prevenirea unor probleme grave și pot crește șansele unei sarcini normale și a unei nașteri la termen, fără incidente.
Bibliografie:
Dr Gily Ionescu